Liviu Vârciu e mai zgârcit decât Dan Negru și Ștefan Bănică Jr!

 

Liviu Vârciu și-a făcut apariția în oraș la volanul unui Fiat galben, marcă veche, dar care lui îi este foarte drag! Firește, e mașinuța pe care o folosea, în urmă cu două decenii, în clipul celebrei melodii „Ochii tăi”, care avea să-l aducă, de altfel, în prim-planul showbiz-ului. A recondiționat-o, i-a păstrat culoarea, ba chiar a și personalizat-o, pe tetiere fiind scris „L.A.”.

Liviu Vârciu a avut, urgent, treabă la farmacie, așa că a urcat în mașinuța lui cabrio – la care ține ca la ochii din cap – și în câteva minute a ajuns la destinație. O fi toamnă, dar temperaturile țin încă viu anotimpul preferat al litoralului, iar Liviu s-a echipat în pantaloni scurți și tricou, lăsând, astfel, loc imaginilor spectaculoase cu tatuajele de pe gambe, dar și de pe antebrațul drept. Așa a intrat fondatorul și interpretul formației L.A. în farmacie, dar nu înainte de a-și fixa masca pe figură. Chiar perfect am spune, pentru că Liviu și-a mulat-o bine pe nas și pe gură. Acolo, cu telefonul în mână (probabil avea rețeta scrisă!), a cerut medicamentul. Farmacista i l-a găsit, iar în scurt timp artistul părăsea locul, cu un flacon în mână. Problemă rezolvată!

Citeste si  Greşeala banală pentru care şoferii riscă de acum să plătească o amendă de aproape 3.000 de lei

Da de unde… Nici nu a ieșit bine Liviu pe ușa farmaciei că a și fost luat în vizor de o nevoiașă, cu masca de protecție sub bărbie. Bani i-a cerut femeia, iar, când a auzit, cântărețul a devenit chiar mai zgârcit decât cunoscutul Dan Negru, luând-o la fugă. Și a galopat Vârciu, dar nici doamna nu s-a lăsat mai prejos. Mare surpriză avea să-i facă la scurt timp după ce Liviu a urcat în mașină, crezând că a fentat frumos o mică ”șpagă”. Femeia o luase și ea la trap și a ajuns la scurt timp după Vârciu, unde a început imediat să îl implore.

Numai că deloc nu i-a ieșit figura cu vedeta pe care, probabil, o știa de pe la TV și spera la o sumă grasă. Liviu Vârciu doar s-a uitat la femeia care i-a cerut ceva mărunțiș, a întors capul și nu a comentat. A călcat accelerația și a lăsat-o cu buza umflată și cu un mare semn de întrebare în privire! Nu-i venea să creadă că a „ratat” cu vestitul L.A. Liviu era deja departe, cu mașina lui pe care a „reinventat-o”. E același Fiat Barchetta în care trei tinerei urcă și „o calcă”, acum fix 22 de ani, pe ritmurile melodiei ”Ochii tăi”, ce făcea furori în acei ani: Liviu Vârciu, Aurelian Ciocan și Adrian Zainea!

Citeste si  Imaginea ruşinoasă făcută publică de manelist