Rugăciunea pe care însuși părintele Arsenie Boca o rostea la inceput de saptamana. E scrisă chiar de el și are mare putere:

Sfântul părinte rostea pe fiecare zi a săptămânii câte o rugăciune, fiecare având un scop precis. În cele ce urmează, veți putea citi rugăciunea pe care Arsenie Boca obișnuia să o rostească în fiecare zi de luni!

“Rugăciunea de dimineaţă scrisă de Părintele Arsenie Boca constituie un ajutor real în dezvoltarea unui alt mod de a începe ziua la păşirea în lumea Pământului.

Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca:

“Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, toată ziua, să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Citeste si  Strugurel Stanescu, romanul care primeste 4000 de lei pe luna ca sa stea degeaba. „Am zece copii. Mai crestem un purcel, altceva ce sa fac?” Si asta nu e tot. Vezi ce mai primeste numeroasa familie de la stat

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric.

Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut loc în care Te ţinem flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai mila de noi şi rupe lacatul, pune dragostea în inimile noastre, rupe spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Citeste si  Câţi bani a cheltuit Ilie Năstase să o distreze pe Brigitte de Revelion! Cei doi au petrecut cumpăna dintre ani în Abu Dhabi, alături de Anamaria Prodan şi Reghe

Doamne, Cel ce vii în taină, ai mila de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre.

Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumină prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin”.