Gina Pistol se confruntă cu primele probleme legate de sarcină

 

La începutul acestei săptămâni, Gina Pistol și Smiley au anunțat public că așteaptă primul lor copil. Deși apruseră zvonuri cum că Gina ar fi însărcinată, cei doi nu au vrut să vorbească despre acest subiect până de curând. Acum s-a aflat că îndrăgitele vedete vor fi părinți de fată și fanii stau cu ochii pe ei penru a vedea cum evoluează sarcina Ginei. La scurt timp după aflarea veștii, fanii i-au asaltat pe cei doi cu felicitări și mesaje aperciative. Gina și Smiley, le-au mulțumit la rândul lor celor care le-au transmis gânduri frumoase și au decis să-i țină mereu la curent, prin intermediul rețelelor de socializare, cu tot ce li se întîmplă.

Citeste si  Îl vezi mereu la TV, dar știi cât de bogat este Nea Mărin? Câștigă o mulțime de bani și nu numai din televiziune. Uite ce afacere profitabilă mai are pe lângă și ce a făcut cu banii câștigați până acum

Recent, Gina a adresat o întrebare fanelor sale legată de o problemă cu care se confruntă acum de când este însărcinată – retenția de apă. Vedeta le-a cerut, printr-un Instastory, celor care au trecut prin așa ceva un sfat pentru a scăpa de această problemă neplăcută.

„Am o întrebare pentru acele dintre voi care ați născut sau sunteți însărcinate. Cum v-ați descurcați cu retenția de apă? Am zile când mă trezesc și zici că sunt o altă variantă a mea care a mâncat-o pe Gina. De mâncat sărat, nu mănânc. Voi cum vă descurcați cu retenția? Nu am voie să iau suplimenter și mi-e frică să beau ceaiuri”, a spus Gina în postarea sa. Rămâne de văzut dacă va primi sau nu sfaturi în acest sens de la cele care o urmăresc în online.

Citeste si  Ce au făcut animalele